„Vom juca în Ghencea cu tupeu! Vreau prima victorie cu Steaua!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Bergodi vrea să complice și mai mult situația din tabăra Stelei. Antrenorul lui Poli Iași spune că țintește prima victorie împotriva "roș-albaștrilor" din postura de antrenor, dar s-ar mulțumi și cu un rezultat de egalitate.

"Am avut puțin de ghinion din punctul de vedere al accidentărilor. Pentru partida cu Steaua, nu pot conta pe șase jucători, dar am încredere că aceea care vor intra pe teren în fața Stelei vor avea o evoluție bună. Vom juca în Ghencea cu tupeu. Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar eu am încredere că putem produce surpriza. Trebuie să jucăm altceva decât am făcut-o la Vaslui în prima repriză, iar dacă se va întâmpla asta putem face o partidă bună atât ca joc, cât și ca rezultat. Dacă Gaz Metan Mediaș a făcut o surpriză cu Dinamo, în etapa trecută, de ce n-am face și noi o figură frumoasă acum? Eu am fost de două ori în Ghencea în calitate de antrenor, cu Rapidul, dar nu am nicio victorie. Am pierdut un meci, iar pe celălalt l-am terminat la egalitate. Poate acum va fi prima victorie, dar nu pot spune că nu m-aș mulțumi și cu un rezultat de egalitate", a declarat Bergodi

Partida Steaua – Poli Iași, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 20.30

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Tânăra bătută cu bestialitate într-un hotel din Iași rupe tăcerea. Ce relație avea cu agresorul și ce i-a făcut în cameră
Tânăra bătută cu bestialitate într-un hotel din Iași rupe tăcerea. Ce relație avea cu agresorul și ce i-a făcut în…
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×